Posted by: dragosdumitrescu | July 29, 2011

Mitul unui far

Sa fiu un far rosu,

Sa aprind drumuri,

Sa dau fantezie,

De ochi inmarmuriti,

Al valurilor, erezie!

Stingher, indepartat,

De umbre temut,

De-al vostru glas,

De-al lumii trecut…

Un far aprins si inutil,

Un ghid mandru si senil,

Orizontul acestui gand complet labil…

Ce hotar, fatarnicie, un simplu far ce vrea sa fie, uitat de lume se deschide, sa fure prieteni, sa strambe clipe; ce-i dat de noi necugetat, acest zidit, pilon palat…

Uitati de el, e gol de sine, umplandu-si noptile-n valuri suspine…

Iar marea, moarta, leganand, isi spuse soarta-ntr-un mergand…

De tarmul tau ma pot atinge, dar ma izbesc mai mult… Nici impreuna doar o clipa, cel rosu far ce se ridica, ca-ntr-o oglinda ce-mi respecti, pe tine, omule, sa ierti… Cand voi veni imbratisare voi lua si trup si-a lumii stare…

Intr-un ajuns moment se-ndoaie si farul rosu prabusit,

Cuprinde-adanc, cuprinde monstru!…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: